Lampa UV este de câțiva ani revelația în îngrijirea unghiilor, și nu e de mirare, având în vedere beneficiile pe care le oferă. Cine nu își dorește manichiură perfectă și de durata, realizată într-un timp scurt? Dacă vrei să achiziționezi o lampă pentru unghii, dar te-ai pierdut în multitudinea de oferte, articolul de față te va ghida pas cu pas în alegerea și folosirea corectă a unei astfel de lămpi! Fie că ți-o dorești pentru salon sau pentru acasă, lampa UV este foarte ușor de folosit și în majoritatea cazurilor vine împreună cu instrucțiuni clare.

 O lampă pentru manichiură reprezintă un dispoztiv destinat aplicării unghiilor cu gel sau manichiurii cu ojă semipermanenta. Lămpile UV lucrează cu lungimi de undă, intensitatea acestora depinzând de puterea becului lămpii, măsurată în Wați și de numărul becurilor unei lămpi. Un alt aspect important este cât de departe sunt becurile de unghii – cu cât becurile sunt poziționate mai aproae de unghii, cu atât uscarea va fi mai rapidă.

 Ce aspecte trebuie să iau în calcul în momentul achiziționării unei lămpi UV?

Puterea

Lămpile UV pentru unghii pot fi de două feluri: lămpile UV cu bulb sau cu tuburi și lămpile UV cu LED, puterea acestora depinzând de numărul de Wați. Cea mai populară este lampa de 36W, care este suficient de puternică chiar și pentru salon. Alte variante ar fi cele de 9 W, 18 W sau 48 W. Pentru uzul personal, 9W sau 18 W sunt suficienți. Principiul după care funcționează lămpile UV este foarte simplu: radiația luminoasă din lampa stimulează substanțele fotoinițiatoare prezente în gelurile pentru unghii, facilitând polimerizarea (uscarea) acestora.

Tipul alimentării

La rețea, cu acumulator sau cu baterii, cea mai avantajoasă fiind cea cu reîncărcare la priză, care evident, te ajută să economisești bani.

Timer-ul

Există lămpi cu sisteme foarte simple, care nu permit setarea automată a timpului. În cazul acestora, expunerea trebuie supravegheată și cronometrată. Varianta pe care o recomandăm este cea care permite setarea timpului de acțiune, făcând întreg procesul mult mai comod.

Dimensiune

Un alt aspect de luat în calcul este dimensiunea lămpii, unele modele permițând doar expunerea pe rând a degetelor în timp ce altele sunt suficient de spațioase pentru uscarea tuturor unghiilor în același timp. Totuși, dacă te gândești să îți iei lampa cu ține în călătorii, prima varianta este mai potrivită, ocupând mai puțîn spațiu în bagaje.

Mani/pedi

Nu toate lămpile pot fi folosite și pentru pedichiură, deci atenție la acest aspect! Dacă vrei să folosești lampa atât pentru unghiile de la mâini cât și pentru cele de la picioare, alege o variantă universală.

Ventilator

O lampă UV profesională trebuie să includă și un ventilator, care nu numai că va ajuta la uscarea mai rapidă a unghiilor, dar va proteja și lampa de supraîncălzire.

Acasă sau la salon?

Pentru salon, alege o lampă cât mai complexă și cu putere mare. Cele mai recomandate sunt lămpile cu LED, care, după cum am menționat, au o durată de viață foarte mare. Dacă în schimb îți achizitioneazi lampa doar pentru utilizarea personală acasă, o lampa UV tradițională, cu bulb sau tuburi, este perfectă. Investiția financiară este minimă și capacitatea de funcționare, de aproximativ 100 de ore, mai mult decât suficientă pentru o singură persoană.

Diversitate

 Pe piață vei găsi lămpi care permit doar uscarea ojei semipermanente sau lămpi care permit și uscarea acrilului, top coat-ului, etc, așa că nu pleca la cumpărături fără să știi sigur pentru ce anume vrei să o folosești. Desigur, varianta universală este mai avantajoasă, mai ales pentru că diferența de preț nu este foarte mare, dar dacă tot ce îți dorești este să aplici ojă semipermanenta, investiția nu ar avea sens.

Design

Este important ca lampa să aibă un design aerisit, cu o tăviță detașabilă, care să permită curățarea ușoară în interior, mai ales în cazul în care o utilizezi într-un salon.

Lămpile UV 1

Polemici. Sunt lămpile pentru unghii periculoase pentru sănătate?

Din păcate, pentru această întrebare nu există un răspuns sigur, părerile fiind împărțite. Unele studii arată că expunerea repetată la lămpile UV crește riscul apariției cancerului, fiind asemănată cu efectele nocive ale solarului, în timp ce alte studii susțin că lămpile UV sunt mai puțin periculoase decât expunerea la soare vara, pentru aceeași perioada de timp.

Dacă consideri că paza bună trece primejdia rea, și totuși vrei să te bucuri de manichiură impecabilă și de lungă durată, avem câteva soluții.

– protejează-ți mâinile cu o cremă cu protecție solară ridicată, înainte de fiecare utilizare a aparatului  UV. Dacă alegi această variantă, nu uita să îți degresezi unghiile cu dizolvant înainte de aplicarea gelului.

Achiziționează-ți mănuși speciale cu protecție solară, decupate în dreptul unghiilor.

Diferența dintre lămpile UV tradiționale și cele cu LED

Din punct de vedere al expunerii la radiații UV, nu este o mare diferență, ambele folosind acest tip de radiații. Lampa UV cu bulb sau tuburi folosește intensități mai mici ale acestor radiații, dar pentru timp mai îndelungat, în timp ce lampa cu LED folosește o intensitate mai mare a radiațiilor dar pe o perioadă mai scurtă.

 Totuși, lămpile cu LED vin cu 2 mari avantaje: 

  • timpul de expunere este mai scurt – și cine nu vrea să câștige câteva minute în plus, mai ales dacă este vorba de un salon?
  • durata de viață foarte mare

Tuburile lămpilor UV trebuie schimbate după un anumit număr de ore de utilizare, în timp ce în cazul lămpilor cu LED acestea nu trebuie schimbate deloc, garantând un număr de până la 50000 de ore.

Notă: Timpul de acțiune al lămpilor LED este de aproximativ 30 de secunde pentru uscarea stratului de ojă și 10 secunde pentru uscarea bazei, în timp ce în cazul lămpilor UV, timpul crește la 90, pentru uscarea stratului de ojă, respectiv 30 secunde pentru uscarea bazei. (timpul variază și în funcție de brand-ul gelului). 

Tipuri de gel

Lampa trebuie aleasă în concordanță cu tipul de gel pe care îl vei folosi. Gelurile pentru unghii conțin o substanță fotoinițiatoare, care necesită diferite intensitătați ale luminii pentru a se usca, care de obicei trebuie să fie indicate pe ambalaj. Nu toate lămpile sunt la fel și trebuie să fii atentă la acest detaliu, pentru că, chiar și dacă gelul pare că s-a uscat, cu o lampa cu mai puține becuri și mai puțini Wați, rezistența manichurii nu va fi la fel ca în cazul folosirii lămpii potrivite.

Lămpile UV 2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Coș

Autentificare

Creează cont