De ce oxidează fondul de ten odată aplicat pe piele?! 1
Drd. Cristina Urducea – Cercetător Științific

De ce are loc procesul de oxidare? Ne-am întrebat de nenumărate ori, dar, se pare că putem avea și un răspuns la această întrebare.

Pigmentul din fondul de ten este ”vinovat” și contribuie la reacția de oxidare, atunci când intră în contact cu uleiurile naturale ale pielii, în principal.

Persoanele frecvent expuse la această situație, de cele mai multe ori neplăcută, atât în rândul ”purtătorilor” de fond de ten cât și a make-up artiștilor, sunt cele cu tenul gras sau mixt, care pe măsura trecerii orelor, pielea lor secretă tot mai mult sebum.

Trebuie însă, luat în considerare faptul că, nu doar pielea secretă uleiuri, ci și fondul de ten conține, mai mult sau mai puțin, ulei, în compoziția lui, dar acum depinde pentru ce fond de ten optați fie cele W/O (apă în ulei) unde baza este considerată apa, sau O/W (ulei în apă) unde uleiul este considerat baza. Oxidarea fondului de ten, nu se manifestă neapărat vizibil prin nuanța portocalie a zonei în care a fost aplicat, uneori această reacție poate determina închiderea nuanței acestuia, pe parcursul zilei.

Cum se poate preveni oxidarea fondului de ten ?

Este o altă întrebare pe care mulți dintre noi au gândit-o! Iată că totuși există câteva metode prin care se poate realiza prevenirea oxidării fondului de ten.

Se cunoaște faptul că mineralele sunt printre cele mai expuse fenomenului de oxidare, astfel că produsele care conțin dioxid de titan, oxid de zinc, oxid de fier în cantități mari, ar trebui evitate, mai ales în cazul situațiilor mai sus amintite.

De ce oxidează fondul de ten odată aplicat pe piele?! 2

Recomandat ar fi să optați pentru un fond de ten de calitate ridicată, sau mai bine spus care să răspundă cerințelor pielii (mă refer la piele, deoarece produsul se poate aplica și pe diferite zone ale corpului cum ar fi față, gât, urechi, decolteu, mâini) care, să aibă în compoziție vitamina E, resveratrol – fiind și un puternic antiinflamator și antihistaminic, respectiv alți antioxidanți puternici, care la rândul lor sa-și exercite rolul pentru combaterea stresului oxidativ.

Un alt fapt care favorizează oxidarea machiajului aplicat pe piele, în general, este crema hidratantă uneori foarte grasă, folosită pentru hidratarea pielii, înainte de aplicarea fondului de ten. De aceea este recomandat să aplicați un primer hidratant cu textură ușoară folosit ca bază pentru fondul de ten. (1)

Cei care au ”creat” fondul de ten, (o istorioară destul de interesantă o puteți citi accesând link-ul fondul-de-ten-si-tot-ce-trebuie-sa-stii-despre-el) și-au propus să îndeplinească mai multe cerințe, iar una dintre ele, se referă la adaptarea la tenul pe care se aplică fondul de ten, funcție de structura pielii. Însă acest lucru este destul de dificil de îndeplinit și mai ales cu rezultate în totalitate satisfăcătoare, deoarece un astfel de produs care să se adapteze tenului poate reacționa diferit, la aplicarea pe tenuri diferite.

De ce oxidează fondul de ten odată aplicat pe piele?! 3

Un alt motiv al oxidării fondului de ten este acela că reacționează în contact cu produsele de skin, pH-ul pielii și chiar oxigenul din atmosferă.

În această situație, trebuie acordată mai multă grijă la produsele de skin utilizate și în special la acele produse cu SPF deoarece în contact cu acestea, fondul de ten reacționează cel mai puternic. (2)

Un chimist, cu experiență în domeniul produselor cosmetice, Lynne Sanders, explică motivul pentru care fondul de ten oxidează pe piele. Ea justifică frecvența trendului formulelor noi de fond de ten, cele cu acoperire mare, care conțin o cantitate ridicată de oxid de fier roșu (ex. hematitul-culoarea poate să varieze de la negru, gri-argintiu, roșiatic sau chiar roșu, este folosit la fabricarea de pigmenți utilizați cu succes în industria cosmetică). Oxidul de fier roșu, de sine stătător, nu devine portocaliu, dar acest pigment special poate oxida și căpăta o nuanță intensă (oranj) atunci când intră în contact cu amestecul între apă și grăsimile proprii ale pielii, ușor ”acide”. În această situație ”chiar și pielea uscată deține grăsimi care sunt eliberate lent și în timp, reacționează cu apa prezentă în majoritatea fondurilor de ten. Cu cât tenul devine mai gras și cu cât trec orele dintr-o zi, cu atât este mai mare șansa să se producă reacția chimică pe față,” spune Sanders.(8,9)

Fondul de ten cu acoperire mică sau medie are mai puțin pigment și e mai puțin probabil să oxideze. De aceea se poate încerca o variantă fără ulei, un stick fără apă, sau un fond de ten cremă pe bază de silicon, ori o pudră minerală.

De ce oxidează fondul de ten odată aplicat pe piele?! 4

Dacă totuși dorești o formulă cu acoperire mare, atunci se pot aplica pe dedesubt produse pentru îngrijire a pielii fără ulei, pentru că emulsiile ulei-apă sunt de obicei acide și pot duce la oxidare. Astfel va fi nevoie și de un primer pe bază de silicon, fără ulei, care absoarbe grăsimea, pentru a împiedica sebumul să afecteze nuanța fondului de ten. (3)

Pentru a evita oxidarea fondului de ten se mai pot practica diferite metode:

  • Se poate opta pentru o mostră din magazin și se poate folosi împreună cu toate produsele pe care le utilizați în rutina zilnică, pentru a vedea cum ar putea reacționa în cazul
  • Dacă fondul de ten are tendința să se oxideze, se recomandă un fond de ten cu două tonuri mai deschise decât este nevoie în mod obișnuit, astfel ca, după oxidare, să ajungă la nuanța potrivită.
  • Se folosește o bază de machiaj pe bază de silicon. Bazele cu silicon, au un mare avantaj și anume că nu sunt absorbite de piele și creează o barieră între ten și fondul de ten aplicat. Astfel dacă fondul de ten ar oxida din cauza pielii sau a produselor de skin, în această situație, produsul rămâne în straturile superficiale, (la suprafața pielii). (4,8,9)
  • Se recomandă să se opteze pentru formule de piele pe bază de apă sau din extracte naturale, care sunt lejere și fără ulei, fiind eficiente și hidratante. Se pot evita, mai mult, produsele având ca bază uleiurile, prevenind astfel riscul de oxidare.

Fondul de ten în sine poate crea reacții de oxidare, iar găsirea fundamentului potrivit este esențială pentru fiecare. Nu toate fondurile de ten oxidează, important este de a găsi cea mai potrivita formulă pentru piele în primul rând.

Deoarece uleiurile, posibil și alți contaminanți care vin în contact cu mâinile pot provoca reacții în interiorul sticlei de fond de ten, este important să se utilizeze un burete aplicator sau o pensulă dar niciodată degetele sau mâinile. Totodată.va rezulta doar o aplicare mai lină și mai impecabilă, dar va păstra, de asemenea, integritatea fondului de ten și va preveni oxidarea.

De ce oxidează fondul de ten odată aplicat pe piele?! 5

Se recomandă ca durata medie de valabilitate a unui fond de ten să fie în jur de 12-18 luni. Dacă acesta nu este folosit zilnic, este important să se acorde atenție la cât timp a stat pe raft.

Dacă fondul de ten este folosit după data de expirare, acesta poate părea uscat și înfundat în textură și poate fi, de asemenea, mai probabil să se oxideze din cauza uleiurilor care se separă și care se ridică la suprafață. (5,6,7)

Concluzii generale:

  • Pigmentul din fondul de ten este ”vinovat” și contribuie la reacția de oxidare, atunci când intră în contact cu uleiurile naturale ale pielii, în principal.
  • Formulele noi de fond de ten, cele cu acoperire mare, conțin o cantitate ridicată de oxid de fier roșu care poate oxida și căpăta o nuanță intensă (oraj) atunci când intră în contact cu amestecul între apă și grăsimile proprii ale pielii, ușor ”acide”.
  • Fondul de ten conține, ulei, în compoziția lui, dar acum depinde pentru ce fond de ten optați fie cele W/O (apă în ulei) unde baza este considerată apa, sau O/W (ulei în apă) unde uleiul este considerat baza.
  • Mineralele sunt printre cele mai expuse fenomenului de oxidare, astfel că produsele care conțin dioxid de titan, oxid de zinc, oxid de fier în cantități mari, ar trebui evitate.
  • Oxidarea machiajului aplicat pe piele este favorizată, în general, prin aplicarea cremei hidratante uneori foarte grasă, folosită pentru hidratarea pielii, înainte de aplicarea fondului de ten.
  • Un alt motiv al oxidării fondului de ten este acela că reacționează în contact cu produsele de skin, pH-ul pielii și chiar oxigenul din atmosferă.

SURSE:

  1. oxidarea-machiajului-de-ce-isi-schimba-fondul-de-ten-nuanta-pe-parcursul-zilei
  2. de-ce-se-oxideaza-fondul-de-ten
  3. de-ce-devine-fondul-de-ten-portocaliu
  4. de-ce-se-oxideaza-fondul-de-ten
  5. despre-nuanta-fondului-de-ten-cum-scapam-de-oxidare
  6. semnele-unui-fond-de-ten-necalitativ
  7. cel-mai-bun-fond-de-ten
  8. de-ce-oxideaza-fondul-de-ten.html
  9. wikipedia
De ce oxidează fondul de ten odată aplicat pe piele?! 6

One Reply to “VIDEO: Cel mai cool look al sezonului – Elena Harabagiu”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Coș

Autentificare

Creează cont