O femeie de afaceri, un om ambițios și foarte muncitor și o profesionistă îndrăgostită de meseria ei.

Noi am vrut să aflăm cât mai multe informații despre hairstyling, vocație și omul din spatele stilistului, dar am plecat din salonul Getei simțindu-ne mai plini de energie, deși interviul nostru s-a întâmplat într-o zi caniculară. Să fie oare dinamismul molipsitor?

Geta Voinea este cel mai cunoscut nume din hairstyling-ul românesc. Cum a apărut pasiunea pentru hairstyling și care a fost prima tunsoare realizată?

Pasiunea pentru hairstyling a început datorită mamei mele, care era de meserie. Am crescut, practic, în salon. Îmi aduc aminte că la 3 ani am avut prima încercare de a-mi tunde păpușile – le-am tuns pe toate, până am ajuns să am doar păpuși chele, iar pe la 14-15 ani îmi tundeam prietenii. Așa mi-am dat seama că “am chemare”, cum zicea mama. Eu de fapt îmi doream să fac altceva în viață. Am vrut pe rând să fiu actrița, fotograf și chiar cosmeticiană, dar când a văzut mama prima tunsoare realizată de mine a fost impresionată, și acela a fost momentul în care a decis să îmi arate ce înseamnă meseria de hairstylist.

V-ați apucat de hairstyling la 16 ani, ca ucenică a mamei dumneavoastră. Ce sfaturi ați primit la început de carieră?

Cred că cele mai importante sfaturi pe care mi le-a dat mama au fost să fiu mereu eu însămi și să studiez foarte mult, iar dacă vreau să am succes, să încerc să fac ce își dorește clientul, nu ce vreau eu. Bineînțeles, cu știința mea: să îmi pun cunoștințele și experiența în slujba dorințelor clientului. Pe lângă asta, m-a învățat să dăruiesc. Meseria este o brățară de aur, pe care trebuie să o dau mai departe. Hairstyling-ul este într-un fel, moștenirea mea. Așa mi-am descoperit și înclinația spre a ajuta oamenii. Încerc de fapt să dăruiesc dragoste, pentru că, dacă vreți, este ca în iubire – când iubești, dăruiești.

Interviu Geta Voinea 1
Care sunt cele 3 sfaturi pe care le-ați da unui hairstylist aflat la început de drum, acum, în 2019?

Să aibă răbdare. La ora actuală observ că foarte mulți se consideră hairstylisti după ce au învățat repede de pe Internet niște trucuri. Dar e total greșit! Nu o poți învața meseria asta în câteva luni sau în câteva ore la niște cursuri de bază, și nici măcar după ce ai terminat o ucenicie.

În al doilea rând, să fie cât mai atenți la trend-uri, iar în al treilea rând, să își aleagă acel segment din meseria asta pe care să îl ducă la nivel de artă. Este foarte important să te specializezi pe ceva – tuns, vopsit, coafat, împletit. Fii perfecționist pe un lucru mic, și vei ajunge mai căutat decât dacă stăpânești mediocru mai multe lucruri.

Ce ați făcut cu primii bani câștigați din hairstyling?

Am investit în mine în permanență.

Dar cu primul salariu de la mama mi-am mobilat casa și mi-am cumpărat pentru prima dată haine din banii mei. Am fost foarte mândră de mine, pentru că am reușit să îmi cumpăr frigider, aragaz și dulapuri din primul salariu! Câștigasem mai mult decât mama, care era șefă de unitate. Munceam foarte mult pentru că îmi plăcea ceea ce făceam! Îmi descoperisem pasiunea și simțeam în același timp gustul banilor. Primeam “tips-uri” de la cliente, care erau uneori dublul prețului serviciului în sine. Asta se întâmpla, probabil, pentru că știam să comunic cu ele, le explicam dinainte cum urmează să le fac părul și erau mulțumite.

Deci cu primii bani m-am distrat, dar după aceea am început să investesc în mine, lucru pe care îl consider extrem de important.

Cum gestionați relația hairstylist – client, mai ales când este vorba de cliente nemulțumite?

Cu timpul, am devenit conștientă că este imposibil ca totul să meargă perfect, 24/24! Să greșești e omenește. Îmi aduc aminte de o  întâmplare, cand, în loc să tund puțîn, cât voia clienta, am tuns scurt și bineînțeles, nu mai aveam cum să repar. Dându-mi seama că am făcut o greșeală, m-am simțit foarte vinovată și am început să plâng! Dar am avut noroc că era o clientă drăguță cu mine, m-a sunat ulterior să îmi spună că toată lumea a felicitat-o, pentru că îi stătea fantastic cu noua tunsoare. Da, am avut și momente de genul ăsta.

În plus, mai sunt și cliente care sunt imposibil de mulțumit orice ai face, dar asta ține de caracterul lor, nu de munca pe care o depui tu.

Nu accepta niciodată ceea ce îți cere clientul, dacă consideri că nu îi stă bine! Dacă nu crezi în ceea ce faci, mai bine renunți. Te scuzi cât poți de politicos și te retragi.

Interviu Geta Voinea 2
Cum procedați în cazul în care o clientă își dorește un anumit tip de coafură sau o anumită culoare de par, dar știți de la bun început că nu i se potrivește?

Exact ce spuneam mai devreme! Hairstylist-ul trebuie să fie un bun psiholog!

Aveți dreptate, hairstylist-ul trebuie să fie și un bun psiholog. După atâția ani de experiență, de ce credeți că vin femeile la coafor, pentru ele sau pentru a da bine în societate?

Bineînțeles că pentru ele vin! O femeie vine întotdeauna pentru ea, pentru că asta o ajută să se simtă bine! Uneori vin să își găsească stilul, să învețe ce le stă bine și apoi pot să se aranjeze și singure acasă. Recomand asta! Este perfect dacă reușești să prinzi din trucuri și apoi să te aranjezi singură.

Dar da, uneori există și cliente care vin pentru cei din jur. Lucrul ăsta nu este foarte în regulă, mai puțîn în cazul în care ești trendsetter. Este foarte important să te aranjezi pentru ține, să te simți bine cu ține oriunde, chiar și acasă.

Dintre marii hairstylisti ai lumii, pe cine apreciați cel mai mult?

Deși admir foarte mulți hairstylisti, nu aș vrea să dau totuși nume. În general, îmi plac oamenii care creează, artiștii, oamenii care construiesc ceva și oamenii care știu să se folosească de tehnologia de astăzi. Internetul este “o nebunie”! Avem atâta informație la îndemână!

Totuși, ca să îți răspund la întrebare, m-au influențat cei de la Toni&Guy , pe care îi apreciez pentru sistemul de educație pe care l-au pus la dispoziția celor din branșa noastră. Este fantastic!

V-ați gândit să părăsiți România și să vă deschideți afacerea în străînătate?

Nu. Consider că este minunat să reușești în țara ta. Eu am fost naționalistă toată viața!

M-am gândit doar, la un moment dat, să îmi deschid un salon în afară, dar în așa fel încât să fie altcineva implicat, iar eu să ajut de la distanță. Dar din păcate, nu prea ai cum să reușești dacă nu ești prezent în salon.

De ce trebuie să ținem cont atunci când ne alegem o tunsoare?

Sunt foarte multe lucruri de care trebuie să ținem cont când ne alegem o tunsoare – fizionomie, textura firului de par, buget, etc. Dar esențial este să știi ce îți stă bine, să te informezi înainte, și asta nu se face pe Internet. Da, poți găsi și în mediul online tunsori potrivite pentru forma feței tale, dar există multe alte aspecte pe care nu vei reuși să le iei în calcul: profil, textura firului de par, culoarea părului, culoarea și forma ochilor, lungimea gâtului, urechile, gura. etc. Cred că cel mai bine este să îl lași pe hairstylist să îți aleagă tunsoarea.

Un alt sfat pentru cliente este să rămână acolo unde au văzut rezultate pozitive în materie de tunsoare și culoare. Te poți duce să te coafezi oriunde, dar rămâi la stilistul care ți-a plăcut și care te cunoaște. Doar în cazul în care vrei o schimbare majoră, ar trebui probabil să cauți un alt stilist, pentru că mulți sunt rigizi, sau poate un pic comozi – dacă știu că îți stă bine într-un anumit fel, preferă să îți sugereze să rămâi așa.

Care este produsul de hairstyling preferat și ce n-ar trebui să lipsească niciodată din trusa unei femei?

Produsele hidratante sunt cele mai importante pentru un par sănătos, iar la capitolul coafură, fixativul. Eu nu aș putea coafa fără fixativ.

Când a apărut ideea primului salon? Cum ați ales spațiul? A fost dificilă birocrația din spatele deschiderii?

Pentru mine, pe vremea aia, a fost ușor! Cred că am avut noroc! Mi s-a părut foarte ușor să deschid un business, având în vedere că am fost prima care a deschis un salon privat în România. Spațiul l-am gasit printr-o întâmplare: cunoșteam pe cineva care avea un apartament  în Bulevardul Unirii. Mi-a plăcut foarte mult zona, încă de la început. Mi se părea fascinant să ai un business pe un bulevard larg, frumos. Am ales după instinct, „pe feeling”. Apartamentul era foarte mic, cu două camere, însă, în ciuda spațiului limitat, a devenit în scurt timp extrem de aglomerat. Erau foarte încântate clientele! Toată lumea spunea “mă duc la Geta, la băieții lui Geta!” Au fost faini băieții! Astăzi sunt nume mari. De fapt, toți cei alături de care am început au ajuns nume mari. Absolut toți.

Cum se relaxează Geta Voinea atunci când munca de la salon s-a terminat?

Fie stau Facebook și pe Instagram, dau like-uri, comentez, fie studiez și uneori, rar, mă joc. De obicei, îmi scriu ideile, sau mă duc să îmi ajut partenerii de business, deci alerg în altă parte. Dar acum m-ai pus pe gânduri, pentru că de fapt, nu prea am timp de relaxare și știu că asta nu este ok, de aia mă simt atât de obosită.

Știu! Adevărata mea relaxare sunt vacanțele! Îmi place foarte mult să îmi alegi o destinație, să mă urc în avion și în câteva ore să fiu departe, într-un loc nou. Cred că asta este cea mai mare relaxare pentru mine!

Cum diferă gusturile cliențiilor români vs. cele ale cliențiilor străini? Se tem româncele să experimenteze sau sunt deschise la noutate?

Păi noi suntem superbe!(rade) Românii sunt în general mult mai deschiși să încerce lucruri noi. Străinii, în schimb, sunt mult mai conservatori și știu mai bine ce vor decât românii. Româncele te lasă să experimentezi, au încredere în ce le propui.

Ce va deranjează cel mai mult la industria de hairstyling din România?

Din păcate am foarte multe lucruri de spus aici, dar încerc să accept realitatea, fără să mă consum.

În primul rând, mă deranjează că nu ne respectăm între noi, și asta e mare păcat! În al doilea rând, faptul că meseria asta nu este luată în serios de către mulți. E “făcută pe genuchi”, cum se spune – studiază foarte puțîn, uneori mai puțîn de câteva luni, și se apucă să își deschidă salon imediat! Sau, o varianta și mai urâtă: “el” cu bani, crede în visul “ei” și îi cumpără un salon, nerealizând că fără suficientă experiență în domeniu, după câteva luni vor ieși în pierdere și nu își vor mai permite să își plătească angajațîi!

În plus, cred că ar trebui să se pună accent pe C.V. și pe recomandările de la fostul loc de muncă. Fără asta, consider că nimeni nu ar trebui angajat! Din păcate, sunt unii hairstylisti hoinari, care nu știu că este benefic în această meserie să aibă continuitate, să aparțină. Este foarte important să ții la clienții tăi, să ai un portofoliu! Dacă ești un hairstylist bun, în 10 ani îți capeți un renume și ar trebui să ai sute de cliente care să te urmeze. În schimb, mulți apar ca niște floricele, și vor să fie primiți și să li se dea clienți de la salonul care îi angajează.

De unde vă informați în ceea ce privește tendințele fiecărui an?

În general, de pe Internet, sau merg direct și studiez la evenimentele brand-urilor mari, care aduc tendințele. Este important să te informezi, pentru că trend-urile nu apar doar de dragul esteticii, pentru că se gândește cineva că asta ar trebui să se poarte la anul! Trend-urile sunt dictate de situația economică și este esențial să înțelegi asta. De exemplu, în perioada de criză, toate fetele se vopseau în culori naturale, și are logică, nu? Tendința plus știință, și ai succesul garantat!

Poate oricine să se apuce de hairsyling sau trebuie să ai un talent nativ?

Cred că trebuie să ai totuși puțin talent. Dacă ai un pic de talent, poți să faci orice, atâta timp cât muncești foarte mult. Practica este esențială. Trebuie să fii dispus să faci practică cel puțin un an, de dimineață până seara, altfel mai bine nici nu te apuci de asta.

Noi la academie, încercăm să impunem mentalitatea asta. După 5 luni de practică zilnică, câte 7-8 ore, poți spune că abia începi să înțelegi meseria asta.

Dar, într-adevăr, trebuie să ai și puțin talent, pe care să îl valorifici. Telentul nefolosit și nelucrat se risipește, și este mare păcat să se întâmple asta!

Dacă ar fi să o luați de la capăt, ce ați schimba în parcusul drumului spre succes?

Nimic!

Trei principii de viață ale Getei Voinea?

În primul rând, să ai viziune! Să știi de unde pornești și unde vrei să ajungi, să nu începi lucruri și să abandonezi. Dacă începi ceva, mergi până la capăt!

În al doilea rând, să înveți să iubești munca pe care o faci. Doar așa vor merge lucrurile bine. Pune dragoste în absolut tot ceea ce faci!

Și nu în ultimul rând, să ai cei șapte ani de acasă!

Fără aceste trei lucruri nu ai cum să ajungi prea departe în viață. Fii deschis la tot ce este bun, curat, pozitiv, înconjoară-te de oameni frumoși. Drumul spre destinația finală este lung, dar se poate scurta cu ajutorul oamenilor din jurul tău.

Interviu Geta Voinea 3
La ce să ne așteptăm de la anul 2020 în materie de hairstyling și culoare?

De toate! Nuanțele astea superbe, pastelate: bleu, roz pal, împletiturile, care nu vor avea niciodată moarte. Am început și eu să fac asta în ultima perioadă, deși nu credeam că o să îmi placă vreodată. Eu tot ce fac, fac “din mâna”. Mă joc cu părul cum te-ai juca cu un material. Îmi place foarte mult să fac asta. Iar ca tendințe, părul lung, din care poți face o mulțime de coafuri și poți experimenta.

Sperăm că interviul cu Geta Voinea ți-a transmis și ție aceeași stare pozitivă pe care am simțit-o și noi! În plus, nu uita: oricând ai nevoie să te reenergizezi, un stiling nou pentru părul tău poate face minuni!
Interviu Geta Voinea 4

One Reply to “VIDEO: Tunsoarea dreaptă graduată”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Coș

Autentificare

Creează cont