Lumea produselor cosmetice este foarte mare și noțiunile despre produsele cosmetice vegane mai ales cele de make-up sunt adesea confuze, deoarece aceste informații au apărut recent. Produsele de machiaj vegane nu conțin ingrediente animale, ceea ce înseamnă că marca de produse nu este testată pe animale. Mulți oameni clasifică automat produsele cosmetice care nu sunt testate pe animale ca fiind vegane. Acesta este, desigur, un punct important, dar nu complet adevărat. Cosmeticele vegane nu trebuie să conțină absolut niciun ingredient animal.
Diferența dintre produsele organice și cele cruelty free:
O altă problemă este că produsele vegane sunt adesea confundate cu produsele organice, deoarece nu conțin substanțe chimice sintetice și îmbunătățesc foarte repede starea pielii. De fapt, acest lucru nu este neapărat adeăvărat: multe branduri de produse vegane, au renunțat la testarea acestora pe animale, însă tind să se concentreze pe formule pe bază de plante iar aceasta nu este o caracteristică obligatorie a produselor cosmetice vegane.
Multe branduri includ în continuare pigmenți sintetici, conservanți și formule de umplutură (utilizate pentru a crea textură și consistență) fără a adăuga produse de origine animală. Poate fi obositor, dar trebuie să vă obișnuiți să citiți etichetele pentru a vă asigura că produsul pe care îl alegeți nu conține ingrediente animale. Acestea sunt listate sub diferite nume. Deși este posibil să nu le puteți memora pe toate, de obicei sunt utilizate mai multe ingrediente animale, deci ar trebui să le puteți vedea imediat.
Iată câteva dintre ingrediente:
- Colagen – proteină din țesutul animal;
- Lanolină – ceară sau grăsime produsă de oi (se găsește adesea în farduri);
- Gelatină – substanță groasă obținută din pielea sau oasele vacilor;
- Carmin – pigment roșu derivat din insecte zdrobite, adesea întâlnit în rujuri și blush-uri;
- Grăsime – obținută adesea de la vaci sau oi;
- Keratina – obținută din copite sau pene mărunțite;
- Retinol (vitamina A) – poate fi obținut din surse animale, cum ar fi ouă, carne de vită, ficat de pui și pește, dar poate proveni și din plante și legume, cum ar fi morcovi, dovleac și cartofi dulci;
- Guanină – derivată din solzi de pește, se găsește adesea în ruj și rimel;
- Ceara de albine – utilizată în mod obișnuit în rujuri și mascara.
Care sunt brandurile cunoscute Cruelty Free:
- Urban Decay
- Too Faced
- Kiko Milano
- f.l. make-up
- NYX
Dacă iubiți animalele și doriți ca produsele voastre să nu fie testate pe animale sau să conțină ingrediente de natură animală, atunci încercați să citiți etichetele produselor și să faceți alegerea corectă atunci când vine vorba de îngrijirea voastră personală.
Sursa poze: Pinterest