Lorena Vîlcu Cioboată este un cunoscut make-up artist , trainer și fondator al brandului AMA Pigments sau mama Ama Pigments ,și astăzi ne recomandă cum să folosim fulgii în machiaj. Acest produs cosmetic este unul dintre cel mai greu produs de aplicat în machiaj dar și pe atât de spectaculos .
Fulgii pentru machiaj sunt la modă de ceva vreme însă nu mulți make-up artiști lucrează cu astfel de produs pentru că îți trebuie o îndemânare mare atunci când vine vorba de a-i aplica. Acești fulgi, nu sunt ca pigmenții de machiaj sau ca glitterul, ei sunt compuși din foițe foarte mici și subțiri, atât de fine încât dacă râzi lângă ei sau respiri, zboară în aer.
Majoritatea vor să scoată un efect de oglindă folosind acești fulgi, însă în machiaj acest efect este greu de realizat deoarece pleoapa mobilă se mișcă și dacă se stratifică foarte mult, la un moment dat se vor desprinde, iar machiajul ochilor va arăta ca o scoarță de copac.
Aceștia se desprind de pe pleoapă neuniform și de cele mai multe ori, cad pe zona cearcănelor sau pe pomeți , iar datorită faptului ca majoritatea conțin bază neagră, riscăm să rămânem cu pete pe față. Există și fulgi care sunt pe bază albă, sunt cei transparenți (de exemplu 664 și 665), însă principiul de funcționare este același, astfel trebuie să ne ferim și aici de efectul de oglindă sau de efectul scoarță de copac.
Cum aplicăm acest produs?
Pentru a distribui uniform fulgii și pentru a obține o granulație uniformă, trebuie să agitați mereu recipientul în care se află produsul, iar cu o pensulă plată, cu peri filați, luați din recipient și aplicați pe pleoapa mobilă. Atfel veți asigura o distribuire uniformă a produsului și o granulație asemănătoare și nu va exista posibilitatea de a lua fulgi de diferite dimensiuni pentru a se vedea inestetic.
Putem aplica fulgii atât pe eyeliner gel sau pe orice adeziv de glitter, însă baza trebuie aplicată mereu într-un strat foarte subțire. Cu cât stratul de adeziv este mai gros, indiferent de consistența acestuia, cu atât fulgii vor tinde să migreze și să alunece de pe adeziv.
De regulă , fulgii se aplică pe zona de volum a pleoapei mobile superioare, la machiajele purtabile sau chiar pe zona de volum a pleoapei inferioare, la machiajele mai artistice sau la persoanele cu un caracter mai îndrăzneț.
Pentru machiaje artistice aceștia se pot aplica pe buze, pomeți, în păr, presărați pe gene pentru un efect wow.
Cu cât reflexia lor este mai mare, cu atât ei sunt mai apreciați ! Cei pe bază albă se pot aplica pe orice tonalitate, mergând aplicați și pe culorile foarte deschise, însă fulgii pe bază neagră, se potrivesc doar culorilor foarte închise astfel încât reflexia să fie puternică.
Recomandarea mea este să nu aplicați fulgi pe toată pleoapa mobilă, din colțul intern până în cel extern, ci doar tapotat pe zona de volum, cu margini ușor estompate. Zona care trebuie estompată se va realiza cu aceeași pensulă cu care am aplicat fulgii , nu trebuie să folosim pensulă de blending deoarece îi va arunca de pe zona în care i-am aplicat.
Ca și versatilitate, merg aplicați și pe unghii, pentru că sunt produse cosmetice însă atenție, cei de unghii nu pot fi aplicați pe față!
Cu fulgii, cum îi mai numesc eu “pigmenții nervoși”, trebuie să avem răbdare multă, să stăm bine cu nervii și să stăpânim bine tehnica deoarece aceștia se desprind foarte repede și riscăm să ne pătăm machiajul.
Recomandarea mea este să începeți machiajul mereu cu ochii, pentru o siguranță mai mare, însă dacă totuși decideți să începeți cu machiajul feței, puteți îndepărta fulgii cu o pensulă curată de mascara, print-o mișcare pe loc sau cu o bucățică de scotch.