Toate femeile folosesc în lumea modernă ruj, acesta fiind poate cel mai cumpărat produs cosmetic și unul dintre cele mai populare. Înainte să aplicăm rujul pe buze, trebuie să știm câteva trucuri pentru ca buzele noastre să arate senzuale:

1. Exfolierea buzelor

Chiar dacă nu ni se pare un aspect important, deshidratarea buzelor și cojițele de pe buze, se vor accentua atunci când vom aplica rujul mai ales dacă este unul mat. Este recomandat să folosim scrub pentru buze cel puțin o dată pe săptămână și astfel buzele noastre vor arăta foarte frumos.

2. Balsamul de buze

Chiar dacă este vară, buzele noaste se deshidratează și par neîngrijite. Folosiți atât dimineața cât și seara un balsam de buze pentru hidratare. De asemenea există pe piață atât seruri pentru hidratare cât și măști speciale pentru aplicarea în timpul nopții.

Arta Sprâncenelor

Ce aspecte trebuie să avem în vedere atunci când machiem buzele? 1

3. Folosirea fondului de ten pe buze

Aceasta poate sublinia crăpăturile buzei și se va vedea inestetic, de asemenea dacă alegem să folosim luciu de buze atunci textura fondului de ten se va vedea foarte urât pe dedesubt. Cel mai bine este să ștergem buzele de fondul de ten, iar apoi să aplicăm rujul.

4. Conturarea buzelor cu creion

Creionul vă va ajuta să vă trasați conturul buzelor și efectul final va fi mai frumos decât dacă aplicăm direct rujul pe buze.

5. Aplicarea gloss-ului pe toată buza

Este mai bine să nu aplicați pe întreaga suprafață a buzelor.  Acesta reflectă lumina în așa fel încât conturul buzelor este „pierdut” și acesta devine neclar, iar din lateral forma gurii poate părea asimetrică. Este mai bine să aplicați doar o picătură de gloss pe centrul buzelor.

Ce aspecte trebuie să avem în vedere atunci când machiem buzele? 2

6. Alegerea culorii

Make-up artiștii spun că trebuie să țineți cont de caracteristicile structurale ale buzelor – forma, conturul și dimensiunea lor. Fetelor cu buze subțiri le este recomandat să nu folosească rujuri închise la culoare și mate. Aceste culori vor face ca buzele tale să pară și mai mici. Când buzele sunt prea pline, nu poți alege nuanțe nud pastelate și deschise – dimpotrivă, ele le vor mări.

7. Urmele de ruj pe dinți

Aplicarea unei cantități mari de ruj pe buze, va face ca acesta să ajungă și pe dinții noștri. Dacă folosiți rujuri închise la culoare, aveți grijă să verificați mereu dinții atunci când ieșiți din casă.

Ce aspecte trebuie să avem în vedere atunci când machiem buzele? 3

6 Replies to “Cum ne putem întreține tenul tânăr și fresh, despre măști și tratamente faciale”

  1. Andreea

    Este minunat cum produsele naturale Kodi Professional ne pot ajuta sa avem un ten sanatos si radiant! Hidratarea corecta, cu produse de hidratare profesionale, va va oferi cu siguranta un ten hranit si sanatos in care sa va bucurati pe deplin!

    Răspunde
  2. Andreea

    Potrivit pentru toate femeile care doresc sa-si schimbe nuanta sprancenelor lor, desi nu este recomandata pentru cei cu pielea mai inchisa. Conform Loriana Marin – Brow Artist, cea mai buna modalitate de a obtine cele mai bune rezultate este sa consulti un specializat in decolorare sprancenelor.

    Răspunde
  3. Eug

    Felicitari pentru aceasta postare informativa despre procedura de laminare a sprancenelor! Acest lucru ofera o perspectiva clara asupra unui tratament care devine din ce in ce mai popular intre persoanele care isi doresc un look mai definit si mai pufos la sprancenele lor. Mult succes in continuare cu aceasta frumoasa pasiune!

    Răspunde
  4. Adv

    Impresionant! Apa termala prezinta o multitudine de beneficii si poate fi folosita in mai multe moduri variate! Aceasta rica varietate de produse vine cu una cu adevarat concluzie: apa termala poate beneficia diferiti tipuri de piele si poate ajuta la ingrijirea acesteia intr-un mod eficient si fiabil.

    Răspunde
  5. Mogu

    Foarte interesant material! Îmi place modul în care ai analizat potențialul culorii Viva Magenta și l-ai redat astfel încât oricine citește ar putea înțelege cum poate ea să intre în garderoba sau machiajul lor. Se vede că m-ai informat și mi-ai îmbogățit cunoștințele despre cel mai nou trend în domeniul culorii! Mulțumesc!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Coș

Autentificare

Creează cont