Ce sunt porii?
Structuri normale ale pielii prin care glandele sebacee pot elimina produsul de secreție la suprafața epidermului. Când sunt măriți determină o textură neregulată la nivelul tenului.
Care sunt cauzele dezvoltării porilor dilatați?
- Predispoziția genetică. Putem moșteni caracteristici anatomice faciale de la unul dintre părinți.
- Seboreea – dacă glandele sebacee sintetizează sebum în exces, porii se pot dilata pentru a elimina sebumul la suprafața pielii mai ușor.
- Înaintarea în vârstă și expunerea la soare (fotoîmbătrânirea extrinsecă) duc la o lărgire a rețelei fibrelor de colagen ( această rețea de fibre acționează ca suport pentru pori).
Cum putem îmbunătăți aspectul porilor dilatați?
Lasere ablative precum laserul fracționat CO2 – acționează prin microcoloane ablative la nivelul dermului profund și stimulează regenerarea celulară și neosinteză de colagen. Pe scurt, „strânge” rețeaua de fibre din jurul porilor și îi micșorează vizibil.
Microneedling/Dermapen – utilizează microane fără energie termică – induce formarea de colagen și este potrivit inclusiv pentru fototipuri cutanate mai închise.
TCA cross – peeling chimic ce presupune aplicarea acidului tricloracetic în concentrație mare direct în pori; principiul este asemănător corecției cicatricilor ice-pick cărora le „apropie” marginile și le micșorează astfel diametrul.
Ce să introducem în rutina de skincare?
- Retinoizi – alegerea nr. 1 pentru reducerea porilor. Recomand acid retinoic/adapelene pentru potența crescută.
- BHA – acid salicilic – este un acid hidroxilic lipofil deci are afinitate pentru glanda sebacee.
- SPF – previne degradarea colagenului cauzat de radiațiile UV.
Ce ne ajută?
Tratamentele faciale care utilizează vaporizatori cu aburi. Expunerea tegumentului la temperaturi înalte nu „deschide” porii, precum nici frigul nu îi „închide”. Acestea sunt mituri ! Căldura stimulează vasodilatația și face ca tenul să fie mult mai sensibil la substanțele aplicate local sau la presiune ( atenție la microdermabraziune/extracție comedoane!).
Dorina
Dsoarei Drd. Cristina Urducea
FELICITĂRI pt articol, este responsabil și foarte documentat
SUCCES în continuare
Mulțumim