1. Crearea unei baze uniforme:
Primul pas în realizarea acestui machiaj cu adevărat transformaţional, este acoperirea sprâncenelor, pas pe care îl realizez întotdeauna cu ajutorul unui lipici-stick peste care vin cu o pudră translucidă pulbere și fixez totul. Astfel mă asigur ca restul produselor pe care le aplic peste nu vor muta firele din loc.
Folosesc grimă (produs folosit in machiajul de teatru), un produs cremos, pe bază de ulei, cu pigment foarte puternic și cu textură omogenă, pentru a-mi aplica baza. Fixez cu o pudră pulbere translucidă și trec mai departe la machiajul ochilor.
2. Conturarea fetei:
Încep să dau formă machiajului conturându-mi fruntea cu un degrade de nuanțe roșiatice, burgundy şi gri închis. Folosesc rujurile lichide de la Maybelline x Marvel în nuanțele Composer, Pioneer și Ruler peste care am aplicat farduri în nuanțe similare. Intensitatea obținută este datorată combinației de bază cremoasă + fard.
Conturarea pomeților și a nasului este la fel de importantă pentru a reda dimensiune feței și folosesc nuanțe de contur maro reci de la Cupio pentru a contura osul zigomatic și nasul. Blenduiesc totul cu ajutorul unui bronzer mai cald.
Sprâncenele extrem de arcuite le-am realizat cu ajutorul unui fard negru și cu o pensulă foarte subțire de detalii.
3. Machiajul ochilor:
Este EXTREM de important să nu aplicați fardurile de ochi peste grimă, ci peste un primer de ochi, eu am folosit Too Faced Shadow Insurance și-mi realizez un smokey eye în nuanțe burgundy, negru și roșu. Completez cu o linie groasă de tuș, folosind eyeliner-ul negru gel de la Elf. Genele false tip bandă de la Mink Lash mă ajută să obțin cu ușurință efectul dramatic și alungit al ochilor pe care mi-l doresc.
4. Crearea detaliilor SFX cu latex:
Folosesc un creion de buze maro ca să dau formă tăieturilor de pe obraji pe care urmează să le creez și calculez simetria acestora, după care aplic latex lichid într-un strat subțire și câteva șervețele tăiate fâșii peste. Las totul să se usuce și reaplic un strat de latex pentru a crea efectul lucios de piele reală.
5. Crearea dimensiunii (partea I):
Iau din nou rujurile de la Maybelline x marvel folosite anterior și le aplic peste “răni”; dau dimensiune acestora conturând zonele exterioare cu farduri gri reci și maro.
6. Crearea dimensiunii (partea II):
Aplic pe buze şi pe nas rujul Pioneer și încep să dau mai multă dimensiune folosind farduri burgundy și gri peste. Creez contururile gulerului pe gât cu ajutorul unor farduri roșii și negre.
7. Finisarea detaliilor SFX:
Cu o forfecuță foarte mică încep să tai mici fâșii și asimetrii în rănile de pe obraji și aplic sânge fals peste. Fiind un machiaj grundge, nu acord foarte multă atenție detaliilor gulerului, focusul fiind emoția și nebunia pe care vreau să o transmit.
8. Ultimele retușuri:
Folosesc lentilele de contact de la Lensa Crazy White Zombie, îmi “aranjez” părul și caracterul meu este gata. Let the game begin! 🙂
Badin
Nu pot sa va multumesc suficient pentru postare. Astept cu nerabdare sa citesc mai multe. Rece.